STOP! Spune mintea mea cu forta, aproape umpland spatiul minuscul din Universul in care traiesc si sunt parte. E un moment de respiro, cand mintea ramane suspendata undeva in eter, pacea si linistea pun stapanire pe sufletul meu, rasuflarea devine aproape inexistenta si ma trezesc intr-un loc aflat in pieptul meu, plin de caldura si lumina, plin de viata si energie, un Templu Sacru pentru samanta Dumnezeiasca. Tot ce pot trai este sentimentul de recunostinta pentru ca SUNT, pentru ca mi s-a daruit ceva de pret, comoara sufletului meu.

Candva imi doream sa fiu altfel, sa am parul mai des si obligatoriu ondulat, talia mai fina, picioarele impecabile ale Tinei Turner, as fi vrut sa am alte reactii fata de anumite situatii si evenimente, sa calatoresc mai mult, poate ceva mai multi prieteni, un alt job decat cel pe care il aveam, sa am talent la pictura si muzica, iar lista poate continua.... Suna cunoscut, familiar, nu-i asa? Aproape toti suntem construiti pe acest tipar al unei vesnice imperfectiuni aducatoare de nemultumiri, cautam mereu sa ne imbunatatim imaginea fizica, sa schimbam masca dupa masca, jucand roluri diverse: de iubit/a, sot/ie, tata/mama, coleg/a, prieten/a, etc, incercand sa le jucam cat mai bine si ne intristam cand aceste roluri nu ne ies asa cum ne-am dorit.

Operatiile plastice ne modifica trasaturile, vrem sa aratam din ce in ce mai bine, sa avem bani mai multi, case mai mari, dar cu toate acestea starea de nemultumire este acolo, parca din timpuri imemoriale, intrebandu-ne cine a invitat-o acolo, in noi. Imi amintesc din biografia lui Elvis Presley, o secventa in care acesta se afla in fata umbrei proprii proiectate pe peretele unui hol prin care trecea, unde ramas in loc a inceput sa vorbeasca acelei umbre: am o cariera extraordinara, succesul la care am visat, sunt adulat si iubit de milioane de oameni, am bani si bogatii imense, am o sotie frumoasa, o fetita minunata si cu toate astea sunt nefericit. De ce?

Uitam mereu cat de frumosi suntem si faptul ca toate traditiile spirituale spun acelasi lucru: noi suntem Templul viu al Lui Dumnezeu. Evident, nimeni nu spune totul; in noi exista acea samanta divina, care palpita si este cu adevarat vie in noi, samanta delicata, plapanda si plina de forta in acelasi timp, ce are nevoie intre altele si de trupul nostru pentru a putea straluci, oglindi, obiectiva o realitate dincolo de imaginatia obisnuita.

Cautam o perfectiune pe care de fapt nu o putem intelege si cu atat mai putin accesa, pentru ca mintea umana se afla intr-o goana continua dupa altceva, se plictiseste cu ceea ce are si vrea noi "jucarii". Nu ne iertam pe noi in primul rand si cu atat mai putin pe cei ce ne gresesc. Nu ne iertam pentru ca ne dorim si cautam cu ardoare, inconstient, perfectiunea. Ne facem probleme din orice, ne canalizam energia si viata in directii gresite si uitam esenta: in lumea umana obisnuita nu exista perfectiune, desi totul e perfect. Paradoxal, nu-i asa? Da, totul e perfect pentru ca Inteligenta Suprema a creat aceasta perfectiune, nimeni altcineva. Odata ce intelegem de exemplu, ca Soarele rasare si apune, da viata tuturor, straluceste si incalzeste totul si pe oricine, bun sau rau, cu piele alba sau bruna, scund sau inalt, barbat sau femeie, ateu sau credincios, vom avea o cheie pusa la dispozitie pentru a deschide usa catre.....o alta imagine a noastra ca fiinte umane si personalitate. Deja conteaza mai putin faptul ca avem cateva kg in plus, ca am incaruntit, ca avem ochii caprui si nu albastri, sau invers, etc.

Hai sa traim macar o zi experimentand constient si cat mai deplin starea de Templu Sacru, in care exista ceva cu adevarat aparte, dincolo de intelesul obisnuit. Nu conteaza ca suntem tineri sau batrani, bogati sau saraci, pana la urma am vazut nenumarate biserici sau temple in lume, mai saracacioase, sau fastuoase, mai scunde sau mai inalte, pline de podoabe, sau simple de tot, spatii sacre unde se oficiaza mereu si mereu ritualuri si slujbe inchinate Lui Dumnezeu, indiferent de numele pe care i-L atribuie religia respectiva. Aceeasi atitudine de spatiu sacru o putem avea si fata de corpul nostru, si de ce nu fata de viata noastra, urmand sa remarcam ce declicuri, ce transformari se vor produce in mintea, in actiunile si nu in ultimul rand in sufletele noastre. O zi macar!

Guest editor - Dana Tupa - www.Purna.ro